„Desfac bomboana şi arunc ambalajul printre piticii de grădină. Urc treptele şi scarpin sub barbă leii de la intrare. Mai scot. Unii pereţi sunt transparenţi până jos, mă mai ascund în draperii s-aud cum se izbesc muştele, aseară mai mulţi ţânţari au rămas în plasă jumate înăuntru, jumate afară când am stins lumina. Casa noastră de pe colină. Ce-mi place când bate vântul să dau drumul la băieţelul din iaz şi el să facă pipi strâmb, până pe cărare. Mai arunc un ambalaj, mă şterg cu manşeta pe dinţi, îmi suflu în nas să-mi miros respiraţia, e dulce, de copil mic, m-aş săruta pe gură. Mai scot. Pe acoperiş sunt pe acoperişul lumii, când bate vântul sunt regele lumii, ambalajele îmi zboară din buzunare, stau nemişcată şi aştept să intre vreo pasăre, să se dea cu capul.”
(„Casa noastră de pe colină”)
