„Paul ajunge la întâlnire cu un sfert de oră mai târziu și, înainte de a o săruta, când încă nici nu s-a apropiat suficient, își cere iertare. Știe că o enervează mult să aștepte. Are mâinile julite, are urme de sânge, i le arată, pentru ca ea să înțeleagă.
Sunt în față la cantina Art Cafe, de lângă biserica Sfântul Gheorghe, pe trotuarul îngust, iar tramvaiul trece foarte aproape, masiv și zgomotos, și asfaltul de sub ei tremură. Ea aude doar pe jumătate cum el îi explică însuflețit cum a reușit să se salveze din lift. A rămas blocat între etaje și a fost nevoit să folosească briceagul elvețian, pe care-l are mereu la el, pentru a deschide ușa liftului din exterior și pentru a putea sări din lift pe pardoseala de la etajul patru. E foarte cald, și afară și oriunde înăuntru, el s-a chinuit mult să ajungă cu o lamă a briceagului la mânerul de fier, pentru a-l trage în sus, și s-a panicat preț de câteva secunde, i-a fulgerat prin minte gândul că nu poate ieși. S-a uitat de jur împrejur să vadă cum o să pice dacă rămâne fără aer. Dacă s-ar lovi de ceva.
I se adună broboane de sudoare în sprâncene și se șterge cu dosul palmei, lăsându-și pe frunte o dâră fină de sânge. Acest bărbat, într-o situație de supraviețuire în centrul Bucureștiului, se gândește Sonia. Îi vine să-l strângă la piept și să-l pupe pe cap, dar se abține.
Iată că și-a folosit, în sfârșit, briceagul.”
